Tu iti stii limitele?!

Credeam ca stiu tot.
Stiam ce se zice.. cinismul este o masca. O frica de a infrunta lumea.
Iar mie nu mi-a placut niciodata sa am frici.

Nu stiam nimic si este ok.
Mi-am dorit sa ma tarasc la pamant si sa urlu iar.
Sa distrug tot ceea ce sunt ca sa ajung intr-un final... la Mine.

Ma uitasem.. era normal sa nici nu ma mai simt.
Farduri, rochite, bijuterii, zambete seducatoare, glume de prost gust si totusi eu nu eram acolo.

Eram tot papusa perfecta. Femeia fatala. Cea rece si logica ce te ucide cu 2 propozitii bine zise.

Eram robotica. Inchisa. Protejata de ziduri mai inalte decat mine.
Nimeni nu se apropia pentru ca nu lasam pe nimeni.

Eram o jucarie minunata, si inca sunt , nu?

Ce-i aia umanitate?!

Da-mi,si-ti dau.
Nu ma lovi ca te musc.
Daca ma distrugi,te distrug.
Nu vreau sa calc, nu ma fa sa o fac.
Nu ma rani pentru ca o sa te ranesc infinit mai mult.

Ma pricep sa ranesc oamenii.
Nu ma iubi pentru ca-s egoista.
CER enorm, dau putin.

Si imaginea aia, cand stateam cu o ea pe o banca.
Apare un copilas, o fetita ce vindea flori.
Avea cei mai tristi/patrunzatori ochi din lume ce ma taiau.
Ma durea pielea si pieptul ma apasa si tot o priveam.Nu puteam vorbi.
Prietena .. ii cumpara 2 buchetele de flori si-mi zice ''Avea ceva in privire,n-am putut sa nu-i cumpar.''
-Da, Stiu.