Timpul trece,eu raman la fel

 Si-au trecut atatia ani..
Si-s intrebata de ce am facut atunci si atunci...
Imi mai aduc aminte macar?

Totul este ca o ceata plina de multe,mult prea multe lucruri.
Sunt comprimate in imagini,sentimente,idei.

Oamenii din trecut devin motive.
Ei nu mai conteaza. Dar exista ca muze. Ca idei. Ca imagini.

Uneori ei se trezesc si revin la realitate. Ma saluta.
Vor sa-mi obtina atentia dar pentru mine ei deja sunt morti.
S-au transformat in pagini vechi.

Uneori imi zic ca vietile oamenilor sunt ca niste carti.
Complexe si ciudate dar mereu cu o concluzie de final.
Imi place sa-mi observ oamenii.
Imi place sa stiu uneori ce mai face El...

-Te-a facut cineva vreodata sa suferi?
-Da.

-Vad suferinta in ochii tai..cred ca ai suferit mult din dragoste..
-Gresit. Nu din dragoste.

-De ce esti misterioasa?
-Nu-s. Doar gandesc prea mult si mi s-au intamplat multe.

Pe interior nu cred ca m-am schimbat mult.
Sunt aceeasi tipa ce sta intr-un colt, retrasa,cu un caiet in fata si care uneori isi mai ridica privirea catre oameni.
Uneori deseneaza,uneori scrie. Rar citeste.
Mi-ar fi dificil sa citesc unele carti in public. Copertile lor ar atrage atentia.

Iar eu nu vreau atentie.
Daca o vreau stiu cum sa o obtin.
Stand in acelasi loc intr-o rochie rosie de matase si citind o carte de Marquis de Sade.

-Crezi ca oamenii se schimba?
-Nu. Nu cred asta. Ramanem ceea ce suntem mereu desi ne putem schimba intr-o forma, dar schimbarea este de alta natura,nu cum o percepe lumea. Schimbarea vine din intelegere. Intelegem lucrurile mai bine, ne intelegem si pe noi mai bine si ne schimbam. Dar de fapt..mai mult ne acceptam.

-Cum te vezi in 10 ani?
-Mai sexy, cu macar inca 10 tari straine vazute si cu suficiente povesti incat sa-mi permit sa scriu 5 carti.